Exact în urmă cu trei ani, România rămânea orfană de Rege. Mihai I al României se despărțea pentru totdeauna de această lume pentru a merge să dea seamă Părintelui Ceresc.
Vestea m-a prins într-o librărie. Țineam în mână, coincidență, o carte cu coperta albastră, despre Crăciunul Regal. Am avut privilegiul, ani la rând, să mă aflu în preajmea Familiei Regale, la Săvârșin, cu diferite grupuri de colindători, venite din toate colțurile țării pentru a ura Sărbători Fericite Familiei Regale. Cu un asemenea prilej mi-am văzut ultima oară Regele. În curtea Muzeului Automobilului, erau strânși copiii din corul Allegria al Parohiei Greco-Catolice Andrei Mureșanu.
Regele Mihai I, înconjurat de familie, venea într-o mașinuță de golf dinspre castelul pe care l-a îndrăgit atât de mult. Copiii terminaseră de colindat și au rămas în curte cu speranța că îl vor vedea pe Rege, la ora 16.00. Era o după-amiază frumoasă și blândă de iarnă, lipsită de zăpadă, așa cum sunt mult zile de decembrie pe valea caldă a Mureșului.
Când s-a apropiat Regele, copiii au început să cânte, spontan, Imnul Regal. Zeci de glasuri ca niște clopoței de argint intonau ”Trăiască Regele” în curtea străjuită de clădiri seculare. Gestul copiilor l-a luat prin suprindere pe Mihai I al României. Evident, nu se aștepta la așa ceva: în drum spre Concertul Regal de Crăciun, să fie întâmpinat de o mulțime de ștrengari, cu fețele toate numai zâmbete. Regele s-a oprit, a luat poziție de drepți în fața grupului de copii și a ascultat imnul. Două lacrimi i-au apărut în ochi, iar chipul i-a întinerit parcă cu câteva decenii, ca printr-o vrajă făcută de o zână bună.
Pentru mulți dintre copii, a fost prima și ultima oară când l-au văzut pe Rege în carne și oase. Au trecut opt ani de atunci, însă cei mai mulți dintre copii își amintesc cu limpezime acele momente, în care s-a produs ceva aparte: în ochii acelor copii, cred că Regele a citit speranță și promisiunea neuitării.
Nici noi nu avem voie să îl uităm pe Mihai cel Bun, Regele nostru. Este omul care și-a frânt destinul propriu pentru ca, prin acest sacrificiu, să își salveze țara.
Acum, la trei ani de la plecarea definitivă dintre noi, să aprindem o candelă pentru sufletul său și să îl rugăm pe Dumnezeu să îl odihnească alături de cei drepți.
